Programul de studii Sociologie, înființat în cadrul UVT încă din 1990 are o îndelungată tradiție în formarea de specialiști recunoscuți la nivel național și internațional, cu reușite profesionale și povești de succes care încununează comunitatea alumni a departamentului: cercetători, cadre didactice, manageri, politicieni, oameni de cultură ș.a.m.d. În acest context, lansarea specializării RESURSE UMANE în 2011 reprezintă o extindere sustenabilă și perfect legitimă care se adresează atât absolvenților de liceu (indiferent de anul absolvirii), interesați să se specializeze în acest domeniu dar și absolvenților altor specializări universitare interesați în formarea unor competențe transversale sau complementare profilului inițial.
Specializarea RESURSE UMANE, nivel licență este organizată de către Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest din Timișoara. Cadrul legal de funcționare este reprezentat în primul rând de către Hotărârea Guvernului nr. 749/2009 privind Nomenclatorul domeniilor și specializărilor/programelor de studii universitare unde la Științe Sociale și Politice (cod 60) este prevăzut domeniul de licență Sociologie (cod 010) cu specializările Sociologie și Resurse Umane. Specializarea RESURSE UMANE a fost inclusă în oferta educațională a UVT în 2011. Secția de Sociologie (actualmente Departament) a fost înființată în 1990, în cadrul Facultății de Litere și Filosofie. În perioada 1991-1993 a funcționat în cadrul Facultății de Studii Economice, pentru ca în 1994, altături de Secțiile Psihologie și Asistență Socială să contribuie la înființarea Facultății de Sociologie și Psihologie, conform Ordinului Ministrului nr. 6540/1994, Anexa 42/B. Specializarea de licență SOCIOLOGIE a mai fost evaluată instituțional în 1996, 2007, 2010 și 2016, îndeplinind de fiecare dată cu succes toate cerințele și criteriile legale.