Prof. univ. dr. Cosmin GOIAN
Prof. univ. dr. Cosmin Goian este cadru didactic din anul 1999 în cadrul Departamentului de Asistență Socială al Facultății de Sociologie și Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Din noiembrie 2011 este Director al Departamentului de Asistenţă Socială și din iulie 2013 este Director al programului de masterat Management și Supervizare în Bunăstarea Copilului și a Familiei. A studiat asistența socială la UVT și în anul 2007 a obținut titlul de Doctor în Filosofie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, cu tema “Comunicarea interpersonal în asistență socială” sub coordonarea Prof. univ. dr. Laurenţiu Şoitu. În Decembrie 2014 a obținut calitatea de conducător de doctorat în domeniul Sociologie.
CV complet
Domenii de interes ştiinţific
Comunicare în Asistenţă Socială şi limbaje sectoriale; Deontologia şi valorile Asistenţei Sociale; Managementul conflictului în Asistenţa Socială.
Comunicare în Asistenţă Socială şi limbaje sectoriale; Deontologia şi valorile Asistenţei Sociale; Managementul conflictului în Asistenţa Socială.
Publicații
Articole ISI
1. Cosmin Goian (2014), Transnational Wellbeing Analysis of the Needs of Professionals and Learners Engaged in Adult Education, in Procedia - Social and Behavioral Sciences, Volum 142, p. 380-388
2. Runcan, P. L., Goian, C., Ţîru, L. (2012). The Socio-Communicational Style and the Need for Supervision of Professionals from the Social Services. Revista de cercetare şi intervenţie socială, 37, 180-195. Revista ISI cu factor de impact: 1.186. www.rcis.ro. http://www.rcis.ro/ro/section1/48-volumul-372012iunie/428-the-socio-communicational-style-and-the-need-for-supervision-of-professionals-from-the-social-services.html
3. Roman Claudiu, Goian Cosmin, Vintilă Mona, (2011), Quality of the social work services for the victims of human trafficking in Romania, EHPS Conference,Creta, Grecia
4. Mona Vintilă, Cosmin Goian, Daliana Istrat, (2011), The family of origin as cause for sexual disorder in women. Case presentation, EHPS Conference,Creta, Grecia
5. Cosmin Goian, Mona Vintilă, Rodica Pantelie, Daliana Istrat, Amalia Kuglis, (2010) Communication resources to improve eating patterns in rural areas, International Scientific Conference Economic Science for Rural Development, Nr.21, pag. 68-74, ISSN 1691-3078.
6. Goian, C., Vintilă, M., (2010), Migration as a cause of communication problems in adolescents, The 12th Biennial Conferences of the European Association for the Research on adolescents, Vilnius, Lithuania, May 12-15, Medimond International, pp.161-167.
7. Vintilă, M., Goian, C., (2010), Communication styles and their impact on dimension of couple relationship among adolescents, The 12th Biennial Conferences of the European Association for the Research on adolescents, Vilnius, Lithuania, May 12-15, Medimond International, pp 209-216.
8. Vintilă, M., Goian, C., (2010), Therapeutic Communication: What Makes It Different, Psychology and Health, Volume 25, suplement 1
9. Tomiţa, M., Goian, C., (2009), Romanian probation system and the effect of semantics in social work, Revista de cercetare şi intervenţie socială, Iaşi, vol.27, pp. 92 – 111. Revista ISI cu factor de impact: 1.186. http://www.rcis.ro/ro/section1/27-volumul-27-2009-decembrie/279-romanian-probation-system-and-the-effect-of-semantics-in-social-work.html
Editoriale
1. Todays Childen Tomorrow’s Parents, nr 36/ Decembrie 2013
2. Revista de Asistenta Sociala, nr 1/2015
BDI

-
1. Cosmin Goian, (2013) The success of the social work apparatus in the Banat region, Analele UAIC, TOM VI nr.2, Sociology and Social Work, editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
2. Cosmin Goian, M. Vasiluta (2013) PROFESSIONALIZATION THROUGH THE SOCIAL ECONOMY MASTER PROGRAM, Journal of Social Economy (Revista de Economie Socială), issue: 5 / 2013, pages: 175-187
3. Runcan, P. L., Goian, C. (2013). Career Aspirations of Social Work Students from Romania. Revista de Asistenţă Socială, 1. Revistă indexată în 3 baze de date recunoscute, indexată în ProQuest, EBSCO, IBSS.http://www.revistadeasistenta sociala.ro/index.pl/career_aspirations_of_social_work_students_from_romania
4. Felicia Andrioni, Cosmin Goian, (2012)PROFILE OF SOCIAL SERVICES FROM JIU VALLEY IN LIGHT PROFESSIONALS PERCEPTION. QUALITATIVE APPROACH, Annals of the University of Petroşani, Economics, 12(3), 5-16
5. Cosmin Goian, Mona Vintila, Venera Bucur (2012), Analysis of terminology usage for Roma people among Social Work professionals in Romania, in Social Research Reports, vol.22/iulie2012, ISSN: 2066-6861, ISSN electronic:2067-5941, editată de Expert Projects Publishing House revistă indexată în CEEOL, Index Copernicus, Ideas RePec, Econpapers, Socionet, EBSCO, DOAJ. pp. 5-27
6. Venera Bucur, Eugen Bucur, Cosmin Goian, (2012) Child protection - a subject of clinical sociology, in Social Research Reports, vol.22/iulie2012, ISSN: 2066-6861, ISSN electronic:2067-5941, editată de Expert Projects Publishing House revistă indexată în CEEOL, Index Copernicus, Ideas RePec, Econpapers, Socionet, EBSCO, DOAJ. pp.36-43
7. Cosmin Goian, (2011), Success and failure in the communication of managers of social work institution for the elderly, Journal of Gerontological Social Work, vol 3, 2011 ISSN 2067-2721
8. Ţîru, L. , Goian, C., Runcan, P. L. (2011), Mass-media şi construcţia identităţii sociale a studenţiilor. În I. Boldea, C. Sigmirean, S. Costea (Coord.). Intercultural Perspectives on European Integration between Tradition and Modernity. 866-879. Târgu-Mureş: Editura Universităţii "Petru Maior".
9. Mona Vintilă, Cosmin Goian, Daliana Istrat, Claudiu Roman, (2011), Dyadic Relationship Changes in The Rural Environment -în Analele Universităţii de Vest din Timişoara, Seria Sociologie, Psihologie, Pedagogie şi Asistenţă Socială.
10. Cosmin Goian, (2010), Zece categorii de inconsecvenţe semantice prezente în limbajul asistenţei sociale din spaţiul românesc, Revista de Asistenţă Socială nr. 1-2010, ISSN 1583-0608
11. Cosmin Goian, (2010), Ethical dimensions of the social work language reflected in mass-media, în Analele Universităţii de Vest din Timişoara, seria 16/1/2010 Seria Sociologie, Psihologie, Pedagogie şi Asistenţă Socială
12. Vintilă, M., Cosmin Goian,, (2010), Stilurile de comunicare şi impactul acestora asupra relaţiei de cuplu în adolescenţă, Simpozionului Internaţional „Cercetări şi Aplicaţii în Psihologie”, SICAP MMX – „Tradiționalism şi modernism, Buziaş, România, 23-24
13. Cosmin Goian, (2009), Comunicarea în mediul carceral, pp. 184-192, În lucrările conferinţei SPECTO, Ed. Universităţii de Vest
14. Cosmin Goian C., (2008), Semantica limbajului în asistenţa socială gerontologică, Revista de Asistenţă Socială Gerontologică, nr. 1. pp. 101-109.
15. Cosmin Goian, C., (2007), Semiotică şi asistenţă socială, în Prelici Viorel, Carmen Barbat, Asistenţa socială în perspectiva integrării europene: identitate şi procesualitate, Editura Universităţii de Vest,
CĂRŢI
1. Cosmin Goian, Loredana Trancă(coord), (2015) Formarea practicăîn asistenţa socială, Editura de Vest, Timişoara
2. Cosmin Goian (2015), Doctoratul la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași în volumul Educație pentru comunicare , Editura UAIC, Iași
3. Cosmin Goian (2014), Acţiuni comunicaţionale în domeniul asistenţei sociale: interviul, consilierea, activităţile cu grupurile vulnerabile, in Laurentiu SOITU, Dimensiuni ale consilierii educationale, Editura Institutul European ISBN 978-606-24-0064-4, p.241-258
4. Cosmin Goian coord (2013), Teaching Social Work Practice, Editura Prouniversitaria, Bucuresti
5. P. Runcan, G. Raţă, C.Goian (2013) Applied Social Sciencis - Administration and Management, Cambridge Scholars Publishing,
6. Cosmin Goian (2012), Theoretical perspectives upon social work discourse in Romania, Editura Prouniversitaria, Bucuresti
7. Cosmin Goian (2012), Semnatic analysis of the dynamics of the social work language applied in Romania, Editura Prouniversitaria, Bucuresti
8. Cosmin Goian - coordonator volum (2010) Formarea practică a viitorilor profesionişti în domeniul asistenţei sociale, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara
9. Prelici, V., Goian, C., şi al, (2005), Program de reconversie profesională în asistenţa socială, Editura Waldpress, Timişoara.
10. Cosmin Goian, (2004), Deprinderi în asistența socială, Editura Institutului European, Iaşi.
11. Cosmin Goian (1999), Programul de asistenţă socială Inimă bună, în volumul Consultaţii, Editura Eurobit, Timişoara.
12. Goian, C.,(2013), Communication in Social Worker’s organisations: A case study Edited by Patricia Luciana Runcan, Georgeta rata and Stefan Cojocaru, Cambridge Scholars Publishing, U.K.
13. Goian, C.,Runcan, P., Țîru, L. (2012). The Role of Media Communication in Integrating Delinquent Persons on the Labor Market. A treia ediție a Conferinței Internaționale SPECTO 2012: Perspective Psihosociale în tratamentul quasi-coercitiv al infractorilor- Violența printre adolescenți, 10-12 mai 2012, Timișoara. ISBN: 978-88-7587-639-5, Medimond International Proceedings, Bologna, Italia.
14. Goian, C., Vintila, M., (2011), Values and rules transmitted through verbal communication in the professional health process, in Academic Days of Timişoara: Social Sciences Today, Edited by Georgeta Raţă and Maria Palicica, Cambridge Scholars Publishing, ISBN (10): 1-4438-3335-5, ISBN (13): 978-1-4438-3335-6, pp.432 – 439
15. Goian, C., Runcan, P. L., Ţîru, L. (2011). Communication between university teachers and students-basic aspect in achieving academic performances. În I. Boldea (Coord.), Communication, 2, 33-37. Paris: Prodifmultimedia Publishing House. The International Conference: European Integration-Between Tradition and Modernity, Târgu-Mureş. http://www.prodifmultimedia.com.
16. Vintilă, M., Goian, C., (2011) Therapeutic communication speaking the patient’s language, in Academic Days of Timişoara: Social Sciences Today, Edited by Georgeta Raţă and Maria Palicica, Cambridge Scholars Publishing, ISBN (10): 1-4438-3335-5, ISBN (13): 978-1-4438-3335-6, pp.400-407
17. Vintilă, M., Goian, C.,Comparative analysis of stress factors and their influences on employees in a Romanian telecommunication company, The 9th Conference of the European Academy of Occupational Health Psychology, Pontifical Urbaniana University, Rome, 29th – 31st March 2010.
18. Vintilă, M., Goian, C., Cantar,D., Work place and couple relationship:How are they connected, The 9th Conference of the European Academy of Occupational Health Psychology, Pontifical Urbaniana University, Rome, 29th – 31st March 2010.
19. Vintilă, M., Goian, C., Kuglis, A., Istrat, D., (2010), Bologna Process in Romania, în Journal of the Comenius Association, No. 19, pp.12-14
20. Goian, C., Tomiţă, M., (2009), Play Therapy, Comenius Journal, No.18/sept.2009, pp29-32. (ISSN 20668619)
1. Premiul Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului
Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării PN-III-P1-1.1-PRECISI-
2018-22044
2. Premiul Uefiscdi 1.PN-III-P1- 1.1-PRECISI- 2018-24021 Competitia 2018
Contact
Birou: 605 A/1
E-mail: cosmin.goian@e-uvt.ro
Birou: 605 A/1
E-mail: cosmin.goian@e-uvt.ro