Lect. univ. dr. Cosmina Lungoci
Lect. univ. dr. Cosmina Simona Lungoci este cadru didactic titular al Departamentului de Științe ale Educației din anul 2021. Este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, a Facultății de Litere, Istorie și Teologie, Specializarea Limba și literatura română - Limba și literatura franceză. A obținut titlul de doctor la aceeași universitate, cu teza Francofonie și francofilie în cultura românească a secolului al XIX-lea, sub coordonarea Prof. univ. dr. Ileana Oancea.
A fost implicată în numeroase proiecte de dezvoltare-cercetare, cu finanțare națională sau internațională, în calitate de membru/expert în echipele proiectelor.
Activitatea de cercetare științifică s-a concretizat prin publicarea de cărți și articole de specialitate în domeniul filologic și al didacticii limbii române și limbii franceze.
Cursurile predate
Limba română
Literatura română și literatura pentru copii
Didactica domeniului limbă și comunicare (învățământ preșcolar)
Didactica limbii și literaturii române
Limba franceză
Domenii de interes ştiinţific
Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice Didactica limbii franceze ca limbă străină Didactica limbii și literaturii române

Publicații
ARTICOLE BDI 1. Gabriela Domilescu, Cosmina Simona Lungoci, Strengthening European Identity by promoting multilingualism in education, articol publicat în Journal of Educational Sciences An XX Nr. 2(40) 2019, p. 57-66, revistă indexată Ebsco. 2. Cosmina Simona Lungoci, Le rôle de la sémiologie dans le développement de la compétence interculturelle en classe de français langue étrangère, lucrare lucrare publicată în revista Intertext, nr. 1/2 (45/46), anul 12, 2018, ISSN 1857-3711 / e-ISSN 2345-1750, Chișinău, ULIM, revistă indexată EBSCO Publishing, p. 207-214. 3. Cosmina Simona Lungoci, Aptitudes et savoir-faire interculturels dans l’enseignement/apprentissage du français langue étrangère, lucrare publicată în revista Intertext, 10/2016, ISSN 1857-3711 / e-ISSN 2345-1750,Chișinău, ULIM, revistă indexată EBSCO Publishing, p. 145-152. 4. 4. Mariana Pitar, Cosmina Simona Lungoci, La formation des enseignants de FLE en Roumanie: passé, présent et perspectives, lucrare publicată în The Journal of Linguistic and Intercultural Education – JoLIE, 12/2019 no.3, revistă indexată ERIH Plus. 5. 5. Cosmina Lungoci, Mots à CCP désignant des animaux. Significations culturelles et possibilités d’exploitation en classe de FLE, lucrare publicată în Annales Universitatis Apulensis. Series Philologica, no.15/2/2014, revistă indexată Erich Plus, ISSN 1582-5523, pag. 457-466. CĂRŢI 1. Cosmina Simona Lungoci, Reverberaţii romanice. Francofonia şi francofilia din perspectivă sincronică şi diacronică, Bucureşti, Editura Pro Universitaria, 2013. 2. Diana Boc-Sînmărghițan, Gabriela-Mariana Luca, Cosmina Simona Lungoci, Locuri și terapie prin exerciții de cultivare a limbilor română și franceză, Timișoara, Editura „Victor Babeș”, 2018. 3. Cosmina Simona Lungoci, Didactique du FLE. Synthèses et applications pédagogiques, Bucureşti, Editura Pro Universitaria, 2014. 4. Cosmina Lungoci, Ghid de practică pedagogică. Specializarea Limba şi literatura franceză, Bucureşti, Editura Pro Universitaria, 2013. 5. Richard Sârbu, Cosmina Lungoci, Limba română. Ghid de lexicologie şi ortografie, Ediţia a 2-a revizuită şi completată, Timişoara, Editura Marineasa, 2008. 6. Richard Sârbu, Cosmina Bârgău, Limba română. Ghid de lexicologie, Timişoara, Editura Marineasa, 2005.

Contact
Birou: 335 (UVT)
E-mail: cosmina.lungoci@e-uvt.ro
Birou: 335 (UVT)
E-mail: cosmina.lungoci@e-uvt.ro