Conf. univ. dr. Theofild LAZĂR
Theofild-Andrei LAZĂR, absolvent al Universității de Vest din Timișoara, este în prezent conferențiar în cadrul Universității de Vest din Timișoara. A obținut titlul de doctor în 2010 la Universitatea de Vest din Timișoara cu o teză despre dezvoltarea comunității rurale și abilitarea în 2017. Interesele sale profesionale sunt concentrate pe următoarele domenii: asistență socială, servicii sociale, dezvoltare comunitară, integrare socială a grupurilor vulnerabile, strategii de angajare și studii penitenciare
Cursurile predate
Dezvoltare comunitară
Diagnoza și soluționarea problemelor sociale
Teorii și metode în asistență socială
Metodologia cercetării în științele sociale
Statistica și analiza datelor CV complet

Domenii de interes ştiinţific
Dezvoltare comunitară, Incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, Asistența socială în mediul rural

Publicații
Articole ISI
Alexiu, T.M., Lazăr, T.A., Baciu, E.L, 2011, Community participation and involvement in social action, Transylvanian Review of Administrative Sciences, No. 33 E/2011, pp. 5- 22 , http://www.rtsa.ro/en/files/TRAS-33E-2011-1Alexiu-Lazar-Baciu.pdf (listed in Social Sciences Citation Index, SCOPUS, EBSCO, DOAJ)
Editoriale
1.Lazăr, T.A., Baciu, E.L. (2014) Educational inclusion of Roma people: The Romanian policy approach in an European context, The International Conference Proceedings of ICEHM, pp. 266-270, Indonesia, ISBN 978-93-84422-01-1, http://www.icehm.org/proceedingspdf.php?id=14
2.Lazăr, T.L. (2013) Cyber-bullying – the hidden threats of the knowledge based society, The Fourth International Conference Psycho-Social Perspectives on Quasi-Coercive Treatment of Offenders, pp. 345-348, Bologna: Medimond International Proceedings, http://www.monduzzi.com/proceedings/moreinfo/20130425_index.pdf
3.Lazăr, T.L. (2013) Professional insertion as a means of social control: the case of ROma, The Fourth International Conference Psycho-Social Perspectives on Quasi-Coercive Treatment of Offenders, pp. 349-352, Bologna: Medimond International Proceedings, http://www.monduzzi.com/proceedings/moreinfo/20130425_index.pdf
4.Lazăr, T.A. (2013) A Comparative Analysis Regarding the Social, Educational and Professional Profile of Younger and Older Unemployed Persons from the Western Region of Romania, Social Work Review, No. 12, Issue 1, pp. 81-93 http://www.swreview.ro/index.pl/a_comparative_analysis_regarding_the_social_educational_and_professional_profile_of_younger_and_older_unemployed_persons_from_the_western_region_of_romania (listed in ProQuest, EBSCO, Social Work Abstracts, CEEOL, Index Copernicus, SCIPIO, GESIS and IBSS)
5.Lazar, T.A., Subjective Perception of Quality of Life among rural inhabitants (Timis county, Romania) in Runcan, P.L., Rață, G., Cojocaru, Șt. (2013). Applied Social Sciences: Social Work. UK, Newcastle upon Tyne: Cambridge Scholars Publishing. Isbn (13): 978-1-4438-4329-4. Isbn: 1-4438-4329-6. (A1, scrisăînengleză, cu peer review internațional, prezentăînpeste 23 biblioteci din Karlshrue Virtual Katalog-KVK). http://www.ubka.uni-karlsruhe.de/kvk_en.html , pp.79-84
6.Lazăr, T.A. (2012) What Comes after bullying?, Today’s Children are Tomorrow’s Parents, No. 33-34, pp. 34-39, http://www.tctp.cicop.ro/documente/Revista%2033-34%20EN.pdf (listed in EBSCO)
7.Lazăr, T.A., Baciu, E.L., 2012, The bullying phenomenon in Timisoara’s schools, în M. Tomiţă – Ed., International Conference Social Work Perspectives on Quasi-Coercive Treatment of Offenders 3rd Edition – Violence Among Adolescents, Bologna: Medimond International Proceedings, pp. 178-181
8.Baciu, E.L., Lazăr, T.A., 2012, Suicide among adolescents – A good practice model for the prevention of the phenomenon, in M. Tomiţă – Ed., International Conference Social Work Perspectives on Quasi-Coercive Treatment of Offenders 3rd Edition – Violence Among Adolescents, (pp. 36-40) Bologna: Medimond International Proceedings, http://www.monduzzi.com/proceedings/moreinfo/20120510_index.pdf -Community participation in rural areas, Journal of Educational Sciences, no.2, 2010, pp.47-56
9.What Goes Beyound the Smiles? An Exploration of the Relationship Between Private and Public Social Services Providers in Romania, in Public Economics, Public Management and Public Policy, Volume 3, 2009, Izmir: Birlesik Matbaacilik, 381-395
Cărți:
1.Lazăr, T. 2015, Community Development, Timișoara, Editura de Vest,
2.Lazăr, T. 2015, Statistica și analiza datelor, Timișoara, Editura de Vest, in print
3.Baciu, L., Lazăr, T., 2012, Bazele asistenţei sociale – Ediţie revizuită şi adăugită, Bucureşti, Ed. ProUniversitaria, ISBN 978-606-647-425-2
4.Lazăr, T., Baciu, L., 2012, Teorii şi metode în asistenţă socială – Ediţie revizuită şi adăugită, Bucureşti, Ed. ProUniversitaria, ISBN 978-606-647-426-9
5.T. Lazar si L. Baciu, Teorii si Metode in Asistenta Sociala, Timişoara, Ed. Marineasa, 2006; ISBN 973-631-284-4
Capitole carte:
1.Lazar, T. (coord), 2015, The NGOs providing social services: competitor or partner for the public institution? în., Partnership for employment. Evaluation of the impact of the support activities for employment on the quality of life of the beneficiaries and the intervention communities, Timisoara: Editura de Vest, ISBN 978-973-36-0637-6
2.M. Tomita, T. Lazar, L. Baciu, A. Baicu, Organizarea si functionarea sistemului de asistenta sociala in Romania, Timişoara, Ed. Solness, 2009; ISBN 978-973-729-171-4 3.P.-L. Runcan, Ş. Buzărnescu, T.-M. Alexiu-coord., Lucrarea ştiinţifică de succes în domeniul socio-uman, Partea a VII-a „Procesarea datelor lucrării ştiinţifice prin programul SPSS”, Theofild Andrei Lazăr, Loreni Elena Baciu, Timişoara, Ed. Brumar, 2010; ISBN 978-973-602-525-9
4.C. Goian – coord., Formarea practică a viitorilor profesionişti în domeniul asistenţei sociale, Timişoara, Ed. Universităţii de Vest, 2010; ISBN 978-973-125-321-3
5.L. Baciu şi T. Lazăr, Bazele asistenţei sociale – Caiet de seminar, Timişoara, Ed. Eurostampa, 2010; ISBN 978-606-569-147-6
6.D. Buzducea – coord., Asistenta socială a grupurilor de risc, cap. 27 - Furnizori de servicii sociale în România: organizaþiile celui de-al treilea sector, pag. 835-850, Iaşi, Ed. Polirom, 2010; ISBN 978-973-46-0277-3

Premii
Contact
Birou: Camera 241 (etajul II)
E-mail: theofild.lazar@e-uvt.ro
Birou: Camera 241 (etajul II)
E-mail: theofild.lazar@e-uvt.ro